Versiunea cea mai des întâlnită de tocilar, inginer care stă toată ziua la tastatură, a fost asediată de băieţi cărora nu le-a plăcut şcoala deloc: poliţişti şi jandarmi. Povestea e simplă: tocilarii construiau site-uri care vindeau produse fictive, fraierii dădeau bani ca să cumpere produse on line, dar nu primeau niciodată produsele comandate. Pe scurt, fraudă pe internet. Şi cu toate că tocilarii aduceau în ţară mai mulţi bani decât căpşunarii în vremurile lor bune, autorităţile fac tot posibilul să le închidă afacerea.



Astfel, zeci de percheziţii şi persoane au fost duse, azi, la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Vâlcea în cadrul unei anchete privind licitaţii frauduloase pe internet. Frapează însă modul în care autorităţile vor să-i răpună pe tocilari: „La acţiune au participat 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi. În egală măsură, procurorii DIICOT au colaborat cu ofiţerii FBI şi Secret Service, din cadrul ambasadei SUA la Bucureşti.” (Mediafax)

Ca să panichezi nişte tocilari, era exagerat s-o trimiţi pe Nikita singură pe capul lor, darămite câteva sute de poliţişti şi jandarmi, asistaţi de băieţii de FBI. Bin Laden cu siguranţă e invidios pe tocilarii noştri, nici măcar el nu primeşte atât de multă atenţie.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Tuesday, 06.04.2010 11:13 Social

National Cinematografic