bucuresti_inundatDoctorul Sorin Oprescu a convocat o ședință de urgență la primărie pentru a anunță planurile sale în privința unui canal maritim suspendat care să traverseze capitala de la est la vest;

Ponta a promis alocarea de fonduri guvernamentale pentru construirea unui dig la Unirii, de la Hanul lui Manuc până la magazinul Unirea;

După inundații, Bucureștiului nu i se zice Mica Veneție ci Micul Mogadishu, că Veneția nu e in lumea a treia cum e România;

Faptul ca Bucureștiul e inundat în fiecare primăvară e o dovadă în plus că aici sunt mai mulți moldoveni ca în Moldova;

Victor Ponta a ajuns astăzi la Guvern cu barca, în râsetele isterice ale baronului Dragnea care l-a întâmpinat cu celebra glumă "Na bă, ninja, vezi că nu-i ca-n filme?";

Metrorex a trecut la modernizări și a dispus dotarea vagoanelor cu periscoape și sonar;

Fițoșii din Dorobanți au solicitat RADET să fie inundați cu apă caldă, să nu li se strice gumarii de firmă;

Primăria a împărțit kit-uri anti-inundație, care conțin colac, fluturași, snorkel și rățușcă;

După ce s-au așezat apele la Carrefour Unirii, un isteț a aruncat un termoplonjon înăuntru și, în câteva ore, s-a bătut recordul mondial la ciorbă, panglica fiind tăiată într-un cadru festiv de primarul Oprescu;

Patriarhia a cerut de urgență 700 de miliarde de euro pentru a începe construcția unei Arce în dealul Mitropoliei, în care să pună câte doi mitropoliți din fiecare județ;

Solidaritate! Românii din toată țara au trimis detașamente de bețivi profesioniști să-i învețe pe bucureșteni cum să stea degeaba în cârciumi și să admire pompierii cum își fac treaba până trece urgia;

Ca de obicei, cocalarii își lasă șalupele pe avarii la pontoanele din centru, încurcând circulația.

Scris de Eftimie | Monday, 05.05.2014 04:34 Social

National Cinematografic