Buna ziua domnule director al UPC România,

de aproape 2 luni de zile încerc să-mi reziliez contractul cu firma dumneavoastră de cablu. Surpriză! Nu pot.
Totul a început într-o zi caniculară de iulie. Noxele adiau prin părul meu, iar din intersecţie răzbăteau glasurile cristaline a doi şoferi adepţi ai concepţiei: nici un accident fără bătaie.



Am ajuns la casierie. Afară erau 2000 de grade Celsius. Transpiram la fel cum sîngerează unul care s-a oprit să-şi aprindă o ţigară în bătaia mitralierei. De la casierie mi s-a spus că desfacerea contractului nu se poate face decît telefonic. Mi s-a părut cam suspect, dar nu am zis nimic, eram tînăr, viaţa avea sens, Universitatea Craiova promitea un sezon de senzaţie.
Am telefonat la numărul "2" chiar din cadrul sediului, de la un telefon care cu asta se ocupa. O voce suavă de roboţică mi-a spus că operatorii sînt ocupaţi (bineînţeles, m-am gîndit, trebuie să trăiască şi ei din ceva, nu pot sta după curul meu), dar şi că timpul meu este foarte important pentru firma dumneavoastră. Aşa că, mi-a zis, să-mi las numele şi numărul de telefon că se rezolvă, mă sună cineva.

Ca prostul, am crezut. Dar nu a fost deloc aşa, maturizarea forţată la care m-aţi supus a lăsat brazde adînci în psihicul meu.
Ce s-a întîmplat?
Mi-am lăsat numele şi numărul de telefon după “semnalul sonor” şi am plecat. La accidentul din intersecţie ajunseseră doi poliţişti, acum se uitau şi ei, alături de o largă audienţă, la cei doi şoferi care se băteau, iar căldura, din ce auzeam vorbindu-se în tramvai, topise o babă în intersecţie la Moghioroş. Nici nu am dat atenţie, viaţa mea îşi urma cursul, tocmai rezolvasem ceva, reziliasem contractul cu UPC. Vai mie, ce naiv eram!
Şi am asteptat, şi am aşteptat, nimic. Nu mă suna nimeni. Dădusem telefonul la maxim, pusesem şi vibraţii (cînd suna, mă zguduia puternic şi nu o dată am fost cît pe-aci să mă dezechilibrez), pe mulţi amici îi expediam repede în conversaţii, iar cîteodată noaptea mă trezeam leoarcă de transpiraţii, părîndu-mi-se că aud telefonul.  
Dar nimic nu s-a întîmplat, ca şi cum eu nu aş fi stat de vorba cu un robot parolist care mi-a promis, în numele firmei dumneavoastră, că voi fi ... contactat. Lucru clar, nu mai angajaţi roboti! Sînt jalnici, nu fac altceva decît să stea pe mess.
Iată-mă, sănătos, plin de planuri de viitor, dar mai bătrîn cu zece zile ...
Între timp, nechibzuit (de fapt, de-a dreptul prost), am încheiat şi un contract cu RDS.

După zece zile am trimis către UPC un e-mail în care îmi spuneam păsul. Sincer, speram să nu aveţi cumva în contract vreun articol, vreo clauză ciudată, în care să fie stipulat că dacă închei un contract cu o alta firmă să fiţi îndreptăţiţi să mă băgaţi în puşcărie! Ştiu, am greşit, am făcut ceva groaznic, dar nu vreau ca şi copiii mei să plătească pentru asta.

După cîteva zile de la e-mail primesc un telefon. Încă de la primele cuvinte am simţit căldura vocii umane. “Hait, mi-am zis, nu e robotul, pot profita de asta. Acum am ocazia, e o şansă care-ţi apare o dată în viaţă. Hai Mihai, dă tot ce ai mai bun din tine!”
După cîteva minute de conversaţie am închis telefonul şi am căzut pur şi simplu în fotoliu. Eram epuizat. Fusese greu, dar acum succesul mă făcea să uit toate suferinţele. Doamna aceea cu voce caldă îmi promisese că se rezolvă, ba chiar m-a pus să îmi notez un număr de înregistrare. Vă daţi seama, eu, un nimeni din Ghencea, pusesem mîna pe un număr de înregistrare de la UPC!
Era 16 august, deşi pe 3 august eu fusesem să mă înscriu pe lista robotului. Contractul se încheie la o lună după ce primeşti acest număr de înregistrare. Mi s-a explicat foarte clar asta. Aşadar pe 16 septembrie urma să intru în rîndul lumii, deşi dacă robotul ar fi avut obraz şi m-ar fi sunat, scăpam de contract pe 3 septembrie.

Dar nu a fost aşa. N-a fost să fie, ar putea să spună unii!
Ieri am primit factura de la UPC. Ce se spunea în factură? Că am de plătit abonamentul la UPC pe toată luna septembrie. Am citit, am închis plicul şi am simţit în colţul ochiului o lacrimă. De umilinţă, de ură, plus că îmi intrase şi o geană în ochi.

Ce vreau să vă spun! Cînd se va face sorocul şi dacă veţi avea nevoie de banii mei, vă rog să mă sunaţi. Luaţi numărul de la robot.
Dar să nu vă descurajaţi dacă vă va întîmpina o voce glaciara spunînd:
Pentru plăţi factură UPC apăsaţi tasta 1.
Dacă aţi apăsat tasta 1, apăsaţi şi tasta 2, e gratis.
Apăsaţi pe toate tastele, distraţi-vă! E pe banii dvs.!

Al dumneavoastră, se pare pentru totdeauna,
Mihai Radu

P.S.: Bineînţeles că nu aştept răspuns la această scrisoare, cunosc foarte bine ce lefuri cer – inumane, pur şi simplu - roboţii care ştiu să scrie.

Scris de Mihai | Wednesday, 16.09.2009 08:35 Social

National Cinematografic