• Exact ca în perioada interbelică. După o conducere germană, vor veni comuniştii la putere;
  • Ca un ultim argument pentru dizolvarea Uniunii Europene, România va prelua preşedinţia;

nostradamus.jpg

Celebrul prezicător Nostradamus

  • Gabi Firea va descoperi câţi jurnalişti trăiesc în România, pentru că îi va da pe toţi în judecată;
  • În iunie se va da ştirea cu Iliescu inculpat în Dosarul Mineriadei, în decembrie Iliescu va fi inculpat pentru a 30-a oară pentru Revoluţie, dar va prinde 2020 liber şi viu;
  • Lucrările la Metroul Drumul Taberei vor fi în același timp și amânate, și inaugurate, pentru că e an electoral;
  • România va fi tot mai convinsă de ideea cedării Ardealului la unguri, sub sloganul „Măcar ăia să scape”;
  • În fiecare zi se vor lua 10 milioane de euro de la școli și orfelinate și se vor da la Catedrală;
  • Bugetarii vor face nenumătate greve pentru dublarea salariilor, acordarea celui de-al 15-lea salariu și mai multe zile nelucrătoare pe săptămână;
  • România va implementa și ea modelul fondului norvegian de pensii, adică va vinde exploatațiile de gaz din Marea Neagră ca să plătească pensiile;
  • Viorica Dăncilă va primi titlul de Academician Doctor Inginer, în urma unui articol din revista Q Magazine unde va fi numită „savant de renume mondial”; 
  • Procesul lui Dragnea va întârzia atât de mult că el va da statul în judecată pentru tergiversarea justiției;
  • Klaus Iohannis va primi cont platinum la Booking.com, o tabletă comemorativă și zeci de reduceri personalizate;
  • Instituțiile Democratice Europene vor transmite lunar semnale dure cu privire la direcția în care merge țara noastră și vor cere să nu ne abatem de la progresul făcut până acum.
Scris de TNR | Thursday, 03.01.2019 08:25 Social

National Cinematografic