13 sfaturi de călătorie pentru turiştii români care merg în Grecia

Ia cu tine cartele de metrou expirate. Le poţi lăsa bacşiş la restaurant;

Ia cu tine bonuri fiscale româneşti. Grecii vor saliva când vor auzi că pot câştiga la loteria bonurilor;

Dacă vezi un cetăţean mai tolănit decât tine, să ştii că nu înseamnă că e un grec în concediu, ci un grec la muncă;

Nu te mai da italian sau neamţ. Poţi să te dai român, nu pe tine sunt grecii ofticați;

Pentru că oamenii sunt oameni foarte săraci, nu mânca gyros în faţa lor, şi dacă mănânci nu plescăi.

Schimbă toate bancnotele în monede, să nu pară că îi persiflezi cu bancnote de 5 Euro;

Atenţie, când mergi pe stradă ai grijă să nu facă monedele zgomot, asta poate atrage grecii faliţi;

Sub nicio formă, (dar sub nicio formă) nu-ţi pune ringtone la telefon sunetul ăla de bancomat care numără bani înainte să ţi-i elibereze;

Dacă ai scăpat o monedă pe jos, uită de ea, un grec probabil a luat-o deja;

Dacă te urmăreşte poliţia, aruncă mai multe monede pe jos. Cât opresc ei să le ia, tu poţi să dispari;

În Grecia merg şi sutele ălea vechi, cu Bălcescu pe ele.

E bine să ai şi ceva cash la tine, pentru că unele magazine nu primesc mărgele colorate, oglinzi şi toporişti;

Cel mai important: nu le daţi spoilere din comunism, că la ei abia începe!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
30 iunie 2015 07:48
Citește mai mult despre: bani Grecia sfaturi turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult