"Un om serios" (A Serious Man) este un fel de ecranizare a cărţii lui Iov, o adaptare modernă a poveştii omului corect care e lovit pe nedrept de necazuri. Totuşi, pentru că e regizat de fraţii Cohen, filmul este, trebuie să fie, o comedie neagră. Dacă fraţii Cohen ar face un film despre Holocaust, probabil că tot o comedie neagră ar ieşi.
Oamenii ăştia fac comedie neagră pe orice subiect, indiferent dacă e prea sobru ca să iasă o comedie sau prea comic ca să aibă nuanţe întunecate.


Partea neagră a filmului e clară. Un evreu american se confruntă, din senin, cu o avalanşă de necazuri care, nu se ştie exact cum, s-au sincronizat perfect. Nevasta îl anunţă că divorţează pentru a se căsători cu amantul, fiul lui fumează marijuana, fratele ratat stă pe capul lui, iar tatăl unui elev încearcă să-l mituiască. La un moment dat, amantul soţiei moare într-un accident de maşină, iar el se trezeşte obligat să-i plătească înmormântarea. Şi ăsta e doar începutul.

Partea comică e mai greu de găsit, dar sunt sigur că există. Cel puţin în ochii unora, mai sadici din fire. Pentru ei, într-adevăr, filmul e o comedie neagră. La fel cum “Un om serios” e un film porno pentru persoanele care au un fetiş pentru fataliştii evrei cu ochelai, îmbrăcaţi la costum.  

Scris de Dan | Thursday, 15.04.2010 10:27 Social

National Cinematografic