Mai toţi dealerii de automobile de la noi apelează la aceeaşi strategie pentru a-şi fenta potenţialii clienţi: preţul afişat este fără TVA şi e valabil dacă te prezinţi cu 3 tichete obţinute prin programul „Rabla”. Mai exact, dacă ai în garaj un cimitir de maşini, preferabil de la trei în sus, şi te bate gândul să renunţi la el, beneficiezi de o reducere la o maşină nouă.


Aşa că, dacă vrei să beneficiezi de aşa-zisa superofertă, ai la dispoziţie două variante. Fie eşti norocosul deţinător al uni cimitir auto şi nu mai ai ce face cu el, fie n-ai cimitir auto şi atunci trebuie să-ţi faci unul. Adică, te duci frumos la târgul de vechituri şi achiziţionezi trei maşini, preferabil din categoria „trei la zece mii”. Ideea e însă să nu te ataşezi deloc de ele, ci să mergi direct cu ele la cei prin care se desfăşoară programul „Rabla” şi să le depui acolo în schimbul a trei tichete. După care, evident, te afişezi mândru în faţa dealerilor care dau reducere pentru posesorii de cimitir de maşini.

Evident, mai rămâne varianta să te combini cu încă doi vecini deţinători de rablă şi să vă plimbaţi cu maşina nouă achiziţionată cu rândul. Ceea ce nu e o variantă tocmai de ignorat, că oricum nu aveţi bani de benzină pentru a umbla zilnic cu maşina.

Pe undeva, toată campania asta pare a promova comerţul cu maşini vechi, nicidecum pe cel cu maşini noi. Mă rog, e ideea guvernului Boc, deci pe undeva se explică. Nici dealerii de maşini noi nu par însă prea inteligenţi, prin oferta lor pare că fac reclamă ascunsă la cimitirele de maşini.

Scris de Calin | Friday, 30.04.2010 14:11 Social

National Cinematografic