După mai bine de 50 de ani de la înfiinţare, NASA a făcut, în sfârşit, o descoperire cu adevărat monumentală: că există viaţă pe Pământ. Am rămas şocat, recunosc. Eu cred, totuşi, că NASA a descoperit că există viaţă pe Pământ cu mai mult timp în urmă, însă a preferat să ascundă populaţiei de pe Pământ această teribilă descoperire tocmai pentru a nu crea panică în rândul locuitorilor Pământului.


Probabil au decis să recunoască public existenţa vieţii pe Pământ ca urmare a ultimelor declaraţii ale lui Stephen Hawking, care în decurs de o săptămâna a spus că există extratereştri şi că e posibil să călătorim în timp. Aia cu extratereştrii o ştiau, evident, şi cei de la NASA, însă o considerau banală comparativ cu descoperirea că există viaţă pe Pământ. Ei n-au vrut doar să-i arate lui Stephen Hawking că sunt în stare de descoperiri senzaţionale, au vrut pur şi simplu să-l umilească. Pentru că, să recunoaştem, existenţa extratereştrilor pare banaşă în comparaţie cu descoperirea vieţii pe Pământ.

Probabil vor mai trece încă 50 de ani până când NASA va veni cu o descoperire de o magnitudine asemănătoare, gen există oxigen şi apă pe Pământ. Nu ne rămâne decât să sperăm că aşa va fi.

NASA_a_descoperit_viata_pe_pamant

Scris de Calin | Thursday, 06.05.2010 13:26 Social

National Cinematografic