Pentru că veniturile obţinute pe trimul trimestrul al anului 2010 sunt infime comparativ cu anii precedenţi, hoţii de buzunare din România sunt decişi să declanşeze greva generală şi să iasă în stradă ca să ceară condiţii mai bune de muncă. Ei mizează pe faptul că, dacă intră în grevă, mulţi poliţişti vor rămâne fără obiectul muncii şi posturile lor vor trebui desfiinţate. Practic, e singurul mod prin care hoţii de buzunare pot atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă.

Reporterii noştri au stat de vorbă cu câţiva hoţi de buzunare, pentru a afla ce anume îi nemulţumeşte. În primul rând, ni s-a atras atenţia că denumirea activităţii lor nu este hoţ de buzunare, ci hoţ neprins de buzunare sau, dacă preferăm, negustor cinstit de buzunare.

„Am ajuns vai de noi. Am şanse să dau peste un portofel în care să fie şi bani mai mici decât ăia care joaca la Bingo. Aş juca şi eu la Bingo, dar n-am cu ce. E un cerc vicios din care nu mai pot ieşi” se plânge un hoţ de buzunare care spune că practică această meserie de mai bine de 10 ani.

Un altul a ţinut să ne demonstreze cu probe concrete greutăţile cu care se confruntă: „Uitaţi şi dumneavoastră câştigul meu de azi: 10 liste de cumpărături, 4 facturi de telefon şi lumină, 2 bilete RATB şi o cartelă de metrou. Nici măcar 1 leu, nimic cash. O să folosesc cartela la metrou, poate scot de acolo ceva. Deşi e greu la metrou, că e plin de bodyguarzi şi au ăia camere de filmat peste tot.”

Nu în ultimul rând, hoţii de buzunare vor să tragă un semnal de alarmă asupra riscurilor de sănătate la care se expun: „Muncesc de 10 ori mai mult ca anul trecut, însă pe aceeaşi bani. Ce obţineam anul trecut din 10 buzunare, obţin acum din 100. În curând o să apară primele cazuri de negustori cinstiţi de buzunare care mor din cauza programului de muncă exagerat. Cât credeţi că putem rezista în ritmul ăsta?” ne-a întrebat retoric liderul greviştilor.

Scris de Calin | Friday, 07.05.2010 08:54 Social

National Cinematografic