Bicicleta pe care o folosesc în Berlin e un fel de Dacie 1300. În fiecare zi am câte ceva de reparat la ea, mereu se găseşte un şurub de strâns, o apărătoare gata să cadă, un lanţ care se rupe. Nu cred că au mai văzut nemţii aşa ceva, mulţi au impresia că mi-am adus-o de-acasă, pentru zilele când mi se face dor de România.

 

În timpul săptămânii am şcoală, nu pot să exagerez cu meşteritul, dar vinerea după amiaza, când toată lumea merge în oraş, întorc bicicleta cu roţile-n sus şi încep să repar ce se mai poate repara. Vă daţi seama că bună de mers n-o să fie niciodată. Cu ea ajungi cel mult la supermarket (sau uebermarket, cum zic nemţii), dacă vrei să mergi mai departe te trezeşti că se dezintegrează sub tine, ajungi pe urmă acasă călare pe două spiţe şi un cauciuc. Pinion, ce să zic.

Când o las undeva, n-o încui, că mi-e să nu-mi fure lacătul, face mai mult decât bicicleta în sine. În Bucureşti, aş folosi-o probabil să arunc cu ea după câini. Mai întâi o roată, pe urmă cealaltă. Pot, la o adică, să le frig una cu camera, cred că ustură îngrozitor. Dacă scot foaia zimţată fac spectacol, plus că i-aş murdări de vaselină. Oricum, în Berlin nu sunt maidanezi, aşa că pot folosi bicicleta doar la mers, chestie pentru care pur şi simplu nu e făcută.

 

Scris de Dan | Friday, 14.05.2010 12:11 Social

National Cinematografic