16 lucruri despre incendiul de la catedrala Notre Dame

• Caracalenii au dat şi ei foc la o biserică, sperând că o să fie şi oraşul lor în centrul atenţiei planetare;

• Muncitorul român de la care a pornit incendiul spune că și-a învățat lecția: ”Gata, mă las de fumat!”;

• Patriarhul, avertisment dur: “Sper că nu cădeţi în păcatul de a dona pentru Notre Dame şi nu pentru Catedrala Neamului!”;

• Dacă o construiau dacii, catedrala nu ardea! Erau doar nişte pietre puse în cerc şi n-avea ce să ia foc;

• Floricica Dansatoarea și Evenimentul zilei lansează deja ipoteza mâinii criminale Klaus Iohannis, care vrea să răstoarne guvernul legitim al Franţei;

• A apărut deja maneaua lui Dani Mocanu, în care se laudă că ”are bani de o renovează”;

• Adevărata dramă abia urmează: trupa Taxi pregătește o melodie despre cum Dumnezeu urăşte lemnul;

• Patriarhul s-a interesat cât iau francezii de la asigurări şi cum au făcut să pară accident;

• Deja recirculă legenda că pe fiecare bârnă din acoperişul de la Notre Dame scrie “Ignifugat la Reşiţa”;

• Evident, cea mai virală imagine este cea postată de un român cu pisica lui în fața catedralei Notre Dame;

• Tolo spune că are informaţii din care reiese că focul a pornit de la niște mamuţi radioactivi aflați în apropierea catedralei;

• CTP: “Sper că Simona s-a odihnit şi nu a stat până târziu să se uite la incendiu, că vine imediat meciul cu Franța”;

• Francezilor le-a mai trecut din supărare după ce au râs de Olguţa încercând să le transmită condoleanţe în limba franceză;

• Viorica Dăncilă încă așteaptă foaia cu ce trebuie să spună despre incendiul din Paris;

• Mai mulţi români s-au oferit să ajute la reconstrucţia catedralei, dar au renunţat când au auzit că nu e făcută din fier;

• Mândri că suntem români! Compatrioții noștri care cerșesc în Paris au anunțat că vor dona 10% din încasările de azi pentru Notre Dame.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 aprilie 2019 13:28
Citește mai mult despre: catedrala paris

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult