bugs_bunny_a_muritLumea showbizului este mai tristă astăzi, pentru că Bugs Bunny, unul dintre cei mai talentaţi actori de comedie din lume, a trecut în lumea celor drepţi. Poliţia din San Franisco a găsit desenul neanimat al lui Bugs Bunny pe podeaua unei camere de hotel, mort din cauza unei supradoze de morcovi. Martorii spun că trupul lui Bugs era atât de şters încât au călcat pe el de câteva ori până să îşi dea seama că e cineva mort acolo.

 

Partenerul său de pe ecran, actorul de culoare Duffy Duck, a fost devastat de vestea morţii prietenului său de o viaţă. „Am crezut că e o glumă, că aşa făcea el, glumea. Adevărul e că în ultima vreme era foarte deprimat şi îşi injecta tot timpul suc de morcovi. Era morcoman, devenise dependent de mizeria aia.”

 

În ultima perioadă a vieţii Bugs Bunny s-a izolat de oameni, îndepărtându-se de prieteni, departe de ochii publicului şi sătul de marele ecran. A trăit 70 de ani şi a jucat în nenumărate filme de desene animate, amuzând mereu publicul cu umorul său teribil. De acum încolo, Bugs Bunny glumeşte printre îngeri.

 

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de adi | Thursday, 03.06.2010 00:48 Social

National Cinematografic