Genocidul social nu este deloc o exagerare, este o realitate tristă. Mii de oameni rămaşi fără serviciu îşi caută acum de lucru la ghena de gunoi, acolo unde alţii îşi aruncă resturile de muncă. La primele ore ale dimineţii, hoardele de şomeri lasă ruşinea de-o parte şi scormonesc degrabă după ceva de muncă, cu disperarea omului care nu mai are nimic de făcut.


Cele mai căutate ghene sunt cele din cartierele centrale ale oraşului. Aici inegalitatea socială este frapantă, pentru că se întâlnesc faţă în faţă două extreme. Unii n-au de muncă deloc, iar alţii au prea mult, şi aruncă. Norocoşii sorţii muncesc cât pot de mult, mai dau de muncă şi pe la rude sau prieteni şi tot le mai rămâne câte ceva de făcut. Munca nefolosită este apoi împachetată pe ascuns, ca să nu fie văzuţi de şefi, şi aruncată fără regrete la ghenă.


În cartierele mai sărace, aşa-zisele cartiere muncitoreşti, munca aruncată este de cu totul altă factură. Cei care caută în ghenele de aici găsesc doar resturi de muncă necalificată, muncă de suplinitor sau chiar resturi de colaborare part-time. Mai mult, şomerii au uneori surpriza total neplăcută să găsească în gunoaie resturi de muncă voluntară sau chiar resturi de muncă în folosul comunităţii.

 

Scris de adi | Monday, 14.06.2010 12:29 Social

National Cinematografic