Vindecătorii, vracii şi vrăjitoarele care administrează leacuri băbeşti vor fi finanţaţi, de acum încolo, de Casa de Asigurări de Sănătate. Practicanţii medicinei alternative văd în această decizie a statului român cea mai mare victorie a lor, de la descoperirea leacurilor pentru cancer, sida, ebola şi pentru alte cincisprezece boli despre care nu s-a auzit încă.

 

"Era şi timpul să fim recunoscuţi, noi oferim, de fapt, alinare bolnavilor", a declarat pentru TNR un vindecător. "Nu spun că oamenii n-ar trebui să apeleze şi la medicina modernă, dar să nu-şi pună toate speranţele în remediile oferite de ea, să urmeze şi un tratament serios, cu leacuri băbeşti. Medicina asta a lor e mai mult aşa, autosugestie."

 

Vracii spun că era şi cazul ca statul să se implice în finanţarea medicinei alternative. Spitalele deveniseră neîncăpătoare, bolnavii dormeau câte cinci-şase în pat. De multe ori se ajungea la numărul fatidic 13, ceea ce însemna moarte sigură, indiferent cât de neserioasă era afecţiunea de care sufereau. În plus, mulţi pacienţi dormeau ca pe ace, şi nu ne referim aici la cei veniţi pentru şedinţe de acupunctură.

 

Banii pentru medicamente erau şi ei insuficienţi. Bolnavii se vedeau nevoiţi să-şi culeagă singuri mătrăgună din pădure. Cei mai cu dare de mână plăteau câte un pitic să le culeagă coada şoricelului sub clar de lună, dar puţini îşi mai permit asta în ziua de azi. Practic, în spitalele vindecătorilor români se murea cu zile. Când vedeai cât de tristă e situaţia, te apucau toţi vracii de mânecă şi-ţi mai împuiau şi ei capul cu plângeri şi revendicări.

 

Situaţia o să se schimbe acum. Pensionarii şi şomerii îşi vor putea cumpăra leacuri băbeşti compensate. E adevărat, aceastea se dau o dată pe lună, atunci când e lună plină, dar oricum, e mai bine decât deloc.

Scris de Dan | Friday, 09.07.2010 12:28 Social