Ca să mai facă un ban în plus, mulţi pensionari s-au apucat de furat. Ei s-au organizat în găşti de cartier şi acţionează seara, târziu, după ora şase, când în mod normal ar fi trebuit să doarmă. Înarmaţi cu bastoane, sabii ninja şi ziare făcute sul, bătrânii au comis deja numeroase tâlhării în zonele rău famate ale oraşului.

 

Mulţi dintre ei dau dovadă de o cruzime ieşită din comun. De obicei, îşi bat victimele la cap până când aceastea cedează psihic şi le dau toţi banii. Dacă victima are tărie de caracter sau este, pur şi simplu, surdă, pensionarii scot şi bastoanele. Nu mai au ei agilitatea de odinioară, dar şi-au păstrat tehnica. La capitolul ăsta, cel mai bine stau, de departe, veteranii de război, în special cei care s-au bătut cu ruşii la baionetă, la Cotul Donului.

 

Vicenţiu Hodorogea, 67 de ani, fost profesor de desen, este şeful unei astfel de găşti de cartier. El acţionează, alături de încă şapte bătrâni, într-un gang sordid, mirosind a urină, din zona Lujerului. Domnul Hodorogea ne-a declarat că a ales acest loc întrucât mai toţi membrii găştii au probleme cu prostata şi trebuie să se uşureze din 10 în 10 minute. Vadul este însă foarte bun. Numai săptămâna trecută pensionarii au făcut o captură de două milioane de lei vechi şi zece bonuri de masă.

 

"Ce să facem şi noi, decât să dăm în cap la lume pe stradă...Mai bine aici, în gang. În plus, nici nu dăm la cap, că nu putem să ridicăm bastonul atât de sus. Facem şi noi rost de bani cum putem, până acum n-am omorât pe nimeni."

 

La sfârşitul interviului, cu ochii în lacrimi, domnul Hodorogea ne-a dezvăluit singurul lui regret: “Noi am vrea să şi violăm, dar nu putem.”

Scris de Dan | Monday, 12.07.2010 12:29 Social