"De ce ne iubim cu femeile? Pentru ca salvează lumea în filmele de mîna a patra."

 

Am o slăbiciune pentru filmele cu rechini ucigaşi (mai ales dacă se numesc chiar aşa: Rechinii ucigaşi), cu şerpi care cresc în maniera Terente, cu păianjeni cît broasca ţestoasă de Galapagos şi alte lighioane care îşi pun în mintea lor bolnavă, pentru că altfel nu pot să spun, să omoare oameni.

Scenariul e cam aşa: Un orăşel, un gîndac de bucătărie care ia o gură de parizer de-ăla bun, roz, şi se transformă, se face cît un Panzer. Iese pe stradă şi începe să dea în cap la oameni. Păi e frumos?!

 

De unde vine salvarea? Totdeauna de la o femeie. Arată superb, are vreo 30 de ani şi cam tot atîtea doctorate, ba chiar are chiar un copil care se apropie cu paşi repezi de 29 de ani. Ştie vreo 10 limbi străine numai din astea moarte, e divorţată, are simţul umorului în momente în care chiar şi Bruce Willis ar simţi înţepături în stînga...

 

După primele zece minute de film, apare şi el, gagiul care va profita de faptul că e mai vulnerabilă decît cursul valutar din România. E glumeţ, are şi el studii ca Iorga şi Eliade la un loc, mai mult ca sigur făcute printre pauzele de la sală, tipul fiind bine lucrat.

 

Să zicem că eşti o mumie care a prins viaţă, sau un păianjen cu IQ peste medie, totuşi, ce şansă să ai? Chiar dacă, să presupunem, ai cine ştie ce puteri care să compenseze inteligenţa lor, totuşi pot oricînd să-ţi zică o poantă cu care să te facă să rîzi pînă leşini!

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Mihai | Wednesday, 30.09.2009 12:35 Social

National Cinematografic