Regele_Cioaba_in_Valea_RegilorBulibaşul suprem al romilor din România, regele Cioabă, şi-a achiziţionat un superb cavou în Valea Regilor din Egipt. După ce vara aceasta a vizitat Egiptul şi piramidele, regele a fost cucerit abundenţa de aur din aceste locuri de legendă şi imediat s-a hotărât să îşi cumpere aici două locuri de veci, pentru el şi pentru regină.

Întrebat de reporterii TNR despre noua sa achiziţie, Alteţa Sa a fost suficient de amabil să ne răspundă: „În Biblie spune că ne întoarcem în ţărână, dar e greşeală. La moarte regele se duce în Egipt şi se pune frumos la păstrare. În valea asta unde mi-am luat eu loc de veci o să fiu înconjurat numai de aur şi de alţi regi ca şi mine.”


Nici obiceiul îmbălsămării practicat de egiptenii nu îl sperie foarte tare pe Rege. „O să-mi păstreze maţele într-un borcan, măruntaiele în alte borcane, organizat frumos, pe rafturi. E ceva de vis, ca-n poveşti. Masca mi-am făcut-o eu singur, dintr-un aur special, care rezistă la timp. Aici oamenii ştiu cu adevărat cum să se poarte cu regii. Este singurul loc de pe toată planeta în care chiar merit să fiu înmormântat creştineşte.”



beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de adi | Tuesday, 07.09.2010 16:59 Social

National Cinematografic