Horea-clona-lui-crisanNoi descoperiri cu privire la răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Potrivit istoricilor clujeni, mişcarea ţărănească a avut, de fapt, un singur lider, în persoana lui Horea, care era – dacă vă vine să credeţi – clona lui Crişan.

Crişan, un ţăran extrem de gospodar din Munţii Apuseni, a fost clonat pentru a se obţine exemplare la fel de harnice. Partea proastă e că una dintre clonele lui Crişan, Horea, a pornit o revoltă împotriva nobililor unguri din Ardeal.

George Lucas, regizorul celebrei serii Star Wars, a anunţat că va face două filme inspirate de Răscoala lui Horea. El a spus că nu poate trece cu vederea eroismul iobagilor ardeleni şi că se vede, practic, obligat să le evoce curajul prin nişte pelicule cu succes la public.

Din câte se pare, primul film din noua serie se va numi "Răscoala clonelor". În fruntea unei armate de ţărani clonaţi, Horea dă foc conacelor boiereşti şi hanului Solo, ţinut de un ungur care îndoia vinul cu apă. Horea reuşeşte să semene teroare în tot Ardealul , chiar şi în solurile nefertile, unde teroarea era greu de semănat.

Al doilea film din serie, “Imperiul habsburgic contraatacă”, va fi despre înăbuşirea răscoalei (sau nu va fi deloc). Ţăranii sunt prinşi, dezarmaţi, li se iau uneltele – furcile, topoarele, unora chiar şi greblele -, iar Horea este tras pe roată. Înainte să-şi dea ultima suflare, Horea îl blesteamă pe omul care a inventat roata, un individ pe care multă lume îl stimează, în mod eronat.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Dan | Tuesday, 28.09.2010 16:05 Social

National Cinematografic