caderea_zidului_berceniuluiDupă ce a despărțit pe locuitorii Berceniului în estici și vestici, Zidul Berceniului a fost dărâmat.

Construcție infamă care timp de cincizeci de ani a separat pe mame de fii, pe vecini de vecine, pe amanți de curve și pe hoți de polițiști, Zidul Berceniului a fost culcat la pământ!


Adevărat simbol al Războiului Zece, Zidul Berceniului era de fapt o linie de demarcație între Estul și Vestul cartierului Berceni. Totul a început atunci când Primăria Bucureștiului a împărțit abuziv cele șase sectoare ale Capitalei în sfere de influență, iar Berceniul a fost efectiv împărțit în două. Astfel, Berceniul de Vest a intrat în sfera de influență a cartierului Rahova, în timp ce Berceniul de Est a rămas în sfera de influență a cartierului Vitan.


berceniul_vrea_unireNemulțumiți de cartierul lor, oamenii au încercat în fel și chip să treacă peste zid, unii săpând pe ascuns tunele, alții zburând pe deasupra cu planoare improvizate, iar mulți dintre ei și-au pierdut viața în încercările lor de a trece Zidul Berceniului.


Însă cartierul Berceni nu a renunțat niciodată să lupte pentru reunificare, iar în cele din urmă voința lor a fost mai puternică chiar și decât zidurile. Astăzi, porțile de la parterul magazinului Big Berceni s-au deschis larg în ambele sensuri, iar tinerii din cele două părți ale Berceniului s-au putut îmbrățișa frățește. De acum înainte adolescenții vor putea merge împreună la film la Sun Plaza, vor putea să își ia șaorma din Piața Sudului și se vor bate cu toată lumea, nu numai cu cei din jumătatea lor de cartier.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de adi | Monday, 11.10.2010 19:44 Social

National Cinematografic