Times New Roman vă prezintă, în exclusivitate, primul interviu acordat de Hertha Muller unui site românesc de umor.

 

TNR: Premiul ăsta este pentru Germania sau pentru România?

Hertha Muller: Pentru Germania, evident. Sunt foarte mâhnită de ce am citit prin ziarele de la Bucureşti. Practic, prin ce s-a scris acolo, cum că o româncă a luat premiul, românii au încercat să fure Nobelul de la nemţi. Probabil că urmatorul pas era să-i schimbe seria de la şasiu şi să-l vândă prin Rusia sau Ucraina, vreunui milionar fără pic de talent literar.

 

TNR: Credeţi că România are ceva de învăţat de aici? Adică, acum trei sute de ani, nemţilor le plecau din ţară tinerele talente ceva de speriat, zeci de mii de şvabi s-au stabilit atunci în Banat. În ultimele decenii, însă, şvabii respectivi s-au întors în Germania cu ce au învăţat în străinătate şi, dumneavoastră sunteţi un exemplu, câştigă acum premii prestigioase pentru ţara lor de origine.

HM: Probabil că ne-a ajutat mult şi faptul că nu ne-a tentat prea tare ţara de adopţie.

 

TNR: Credeţi că vom avea şi noi surprize plăcute din partea căpşunarilor din Italia şi Spania, peste vreo 200 de ani, aşa?

HM: Nu ştiu, om trăi şi om vedea. Oricum, căpşunarii au şanse reale să câştige Zmeura de Aur, la Hollywood.

 

TNR: Românii nu prea v-au citit...

HM: Ei i-am citit din prima, dar în vremurilea acelea era foarte greu de plecat din ţară, am reuşit abia în 87

 

TNR: Cine v-a felicitat prima oară după aflare veştii?

H.M.: M-a sunat Cărtărescu, plîngea...

 

TNR: ...de bucurie, de emoţie...

H.M.:... aa, nu, plîngea şi spunea că nimeni din România nu va mai primi premiul Nobel în următorii 2000 de ani, dar tot el s-a îmbărbătat singur spunînd că e sigur că el va fi primul scriitor care va lua Premiul Nobel post-mortem.

 

TNR: Nemţii au fost mai fericiţi că aţi câştigat acest premiu?

HM: Da, s-au strâns cu miile în centru, la Universitatea Humboldt, să sărbătorească. Numai că majoritatea erau fanii de-ai Herthei Berlin care înţeleseseră că echipa lor de suflet a luat premiul Nobel pentru literatură.

Scris de TNR | Friday, 09.10.2009 09:42 Social

National Cinematografic