perversul_de_la_NASASorin Ţiganu, cunoscut ca Perversul de pe Târgu Ocna, a uimit o lume întreagă prin rapiditatea cu care face calcule matematice. Mai nou, el a intrat în atenţia Agenţiei spaţiale americane, care i-a făcut o ofertă de greu de refuzat. Oficialii NASA au rămas impresionaţi de capacităţile intelectuale ale perversului, pe care îl compară deja cu John Nash, Stephen Hawking şi Grigori Perelman.

“Rar întâlneşti un om capabil să transforme minutele în secunde cu o viteză atât de mare”, a declarat pentru TimesNewRoman Michael Griffin, preşedintele NASA. “Astfel de genii se nasc o dată la treizeci de ani. Din păcate, mulţi se ratează, pentru că lumea din jur nu îi înţelege. Ce şanse să aibă un ţigan din ghetourile Bucureştiului? Fără sprijinul familiei, fără o educaţie corespunzătoare, mulţi tineri o iau pe căi greşite, încep să spargă seminţe, să bea cola şi să facă caterincă în scara blocului. În momentul ăla, sunt ca şi pierduţi pentru societate.”

Raymond Dawkins, inginer NASA: “Ţiganu are o minte sclipitoare. Am văzut şi eu filmuleţul pe youtube şi nu-mi vine să cred cât de repede efectuează operaţiuni matematice complicate. În general, un om cu o inteligenţă medie calculează cât face 60 ori 60 de cincisprezece ori mai încet decât perversul de pe Târgu Ocna. Un individ lipsit de geniu mai întâi înmulţeşte şase cu şase şi păstrază două zerouri, îi dă 36 şi abia pe urmă adaugă zerourile pe care le-a ţinut minte şi ajunge la rezultatul final: 3600. Perversul calculează instantaneu, deşi vorbeşte cu presa şi are o grămadă de probleme pe cap. Dumneavoastră în locul lui ce-aţi fi făcut?”

 

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de TNR | Monday, 01.11.2010 18:06 Social

National Cinematografic