copos_cersetor_la_ajutoareMii de români s-au călcat în picioare ieri la Constanţa, ca să apuce să primească ajutoare trimise de Uniunea Europeană. Printre ei s-a strecurat şi George  Copos, care niciodată nu spune pas manifestărilor de acest gen.

Flancat de badiguarzii lui, Copos s-a îmbrâncit violent cu o pensionară din care foamea făcuse o adevărată bestie. Atunci când patronul giuleştean a dat semne de slăbiciune, gărzile de corp au intervenit în forţă şi au încasat tot ce era de încasat, până când baba a obosit şi a lăsat-o mai moale. De dat în ea nu putea fi vorba, ca era numai oase, iar gorilele lui Copos ştiu ce-i asa să te doară pumnul.

Surprins de reporterii mai multor televiziuni, Copos a simţit nevoia să se explice: “Eu sunt mai sărac decât toţi oamenii ăştia la un loc. Credeţi că mie mi-e bine? Am datorii de zeci de milioane de euro. Ce n-aş da să fiu şi eu un boschetar lipsit de griji, să mă doară la bască.”

Copos ar mai fi vrut să spună ceva, dar angajatul Consiliului local tocmai aruncase în mulţime un rest de shaorma. Patronul din Grant  s-a grăbit să-i ia faţa unui invalid bolnav de lepră şi, după ce a pus la pământ două învăţătoare cu hipoglicemie acută, a reşit să prindă bucata de lipie. “Asta e farmecul vieţii!” a exclamat Copos, muşcând din ciotul de shaorma.

copos_cersetor_la_ajutoare_2_copy

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Dan | Wednesday, 10.11.2010 19:53 Social

National Cinematografic