falau_eliberat_pentru_ca_nu_s-a_platit_recompensaAsasinul de la Piatra Neamț, eliberat pentru că polițiștii n-au primit banii de recompensă
Principalul suspect în cazul omorului în stil mafiot de la Piatra Neamț, Cristian Chilat, a fost eliberat imediat după arestare. Recompensa de un milion de euro nu a fost plătită la timp, așa că polițiștii i-au dat drumul criminalului, ca să arate că nu știu de glumă.


Cel care a fixat recompensa este Bogdan Mararu, fratele interlopului decedat în atentat, un om cunoscut ca fiind foarte zgârcit. El a apucat să promită acești bani înainte să se caute prin buzunare, cum ar face orice mafiot normal care vrea să se răzbune.


Totul a degerat într-un război între clanuri. Auzind de generoasa recompensă, câțiva membri din clanul polițiștilor i-au luat urma asasinului, care nici măcar nu se ascundea, pentru că nu credea că o să-l caute cineva. Polițiștii l-au legat fedeleș pe criminal și s-au dus repede să-și ia banii pe el, însă Mararu s-a făcut că plouă și a schimbat discuția.


Purtătorul de cuvânt al familiei mafiotului decedat a anunțat că Gheorghiță Marar este considerat un erou și a fost avansat post-mortem la gradul de general-interlop. El va fi înmormântat cu onoruri paramilitare, în timp ce ucigașul său va fi retrogradat din gradul de locotenent mafiot într-un simplu sergent interlop.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de adi | Tuesday, 16.11.2010 10:44 Social

National Cinematografic