El_ciupacapra_vecinuluiMai mulţi locuitori ai Capitalei povestesc că au văzut o misterioasă creatură cu coadă fugind printre blocuri, în cartierul Balta Albă. Animalul necunoscut se speriase de nişte câini, care începuseră să-l latre, întrucât nu-l cunoşteau.

Potrivit martorilor, creatura are patru picioare, două cozi, dintre care una de rezervă, şi un cap bine proporţional, cu trăsături nobile. Mersul îi este distins, iar fuga uşor ruşinoasă, deoarece niciun animal legendar care se repsectă nu ar fugi de nişte maidanezi jigăriţi. Locuitorii din Balta Albă îi spun creaturii "Reviţel", însă animalul nu răspunde la acest nume, deoarece, una la mână, nu poate vorbi şi, în plus, are pretenţia că merită ceva mai bun.

Există mai multe ipoteze în legătura cu originea misterioasei apariţii. Unii cred că este vorba de o vacă sălbăticită, care a fugit cu mult timp în urmă din comuna Glina. În sprijinul acestei ipoteze stă faptul că animalul, într-adevăr, dă un lapte gustos, bogat în vitamina A şi cu un conţinut scăzut de grăsime.

Specialiştii în criptozoologie (ştiinţa care se ocupă cu studiul animalelor misterioase sau care au aşa, un aer de mister) spun că reviţelul este de fapt un elefant pitic. Pachidermul a scăpat probabil de la Grădina Zoologică din Băneasa, unde se plictisea teribil, a luat metroul de la Aurel Vlaicu, a schimbat la Unirii şi s-a oprit în Balta Albă, unde a văzut şi el că toată lumea coboară. Elefantul s-ar fi stabilit aici pentru că este o zonă liniştită, curată şi fără ţigani.

A treia ipoteză spune că Reviţelul se înrudeşte cu celebrul chupacabra, cu care este văr bun. Chupacabra are sânge românesc şi a emigrat, înainte de ’89, în America Latină. Că legendarul animal provine din ţara noastră o dovedeşte o vorbă mexicană, care spune “Să moară şi chupacapra vecinului!”
beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Dan | Wednesday, 17.11.2010 15:23 Social

National Cinematografic