Traditionalele_E-uri_de_sarbatoriChiar dacă anul acesta masa românului nu este la fel de bogată ca în alţi ani, tradiţionalele E 210 şi E 412 nu lipsesc de pe masa nimănui. Supemarketurile au raportat vânzări tot mai mari la aceste produse cu specific de sezon, raioanele de E-uri fiind practic asaltate de consumatorii tradiţionalişti. Deşi nu au bani de aruncat, românii vor să guste din toate E-urile câte puţin, la fel cum făceau şi strămoşii lor.


Cele mai bine vândute E-uri sunt E-urile de porc, respectiv E 210, E 412 şi E 370. Pentru clienţii cu dare de mână E-urile afumate şi cele de Sibiu sunt foarte apreciate, dar şi cele mai scumpe. În schimb, pensionarii şi bugetarii cumpără E-uri mai ieftine, precum E 108 şi E 209, care sunt de o calitate ceva mai slabă dar îţi iau ochii cu preţul lor.


E-urile pentru copii sunt şi ele un succes de piaţă, unii părinţi răsfăţându-şi micuţii cu pungi întregi de E 461 şi E 322, despre care se spune că ajută la creştere. Foarte apreciate sunt şi E-rile de post, pentru acei clienţi care rezistă tentaţiei de a muşca din E-urile pe bază de carne.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de adi | Tuesday, 07.12.2010 17:59 Social

National Cinematografic