4.000 de posturi de poliţist local vor fi ocupate prin concurs de mâncat şaorma

În martie a început organizarea concursurilor pentru ocuparea a peste 4000 de posturi de polițist local pentru unitățile locale din București și din țară. Examenul constă în devorarea unei șaorme în timpul alocat, în timp ce șoferii claxonează nervos pentru că ai oprit mașina pe avarii în fața șaormăriei.

„Este un examen dur pe care nu poate să-l treacă orice sărac pentru că nu are stomacul antrenat să mănânce un kil de «carne» cu maioneză, varză, cartofi și lipie dintr-un foc. Vorbim de un glonț de 1800 de calorii care lovește greu acolo unde contează, la mațe”, explică Stelian Negrea, șef Poliția Locală Brașov.

După examinarea orală, candidatul la postul de polițist local trebuie să treacă imediat la proba practică, adică să hărțuiască un piețar care vinde morcovi ca și cum i-ar fi foame. În cazul în care pică la această probă poate cere reexaminare în 24 de ore, dar vorbim de niște examene mai dificile, respectiv va trebui să mănânce două șaorme de un kilogram într-o oră și să nu păteze deloc uniforma.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

9 martie 2021 13:47
Citește mai mult despre: politisti locali saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult