somerii_vor_zile_lucratoareDupă ce Patriarhul Daniel a cerut deputaţilor să declare 30 noiembrie zi nelucrătoare, un reprezentat al şomerilor a prins curaj şi a înaintat o nouă propunere către Camera Deputaţilor, prin care 15 iunie să fie declarată zi lucrătoare.

„Noi, şomerii, avem parte de 365 de zile nelucrătoare pe an. Oare cerem prea mult să beneficiem şi noi măcar de o zi lucrătoare pe an?”, şi-a motivat gestul Nicolae Pierdevară, liderul şomerilor.

Acesta spune că de ziua lucrătoare ar urma să beneficieze şi angajatorii, nu doar şomerii. „Hai să fim sinceri, pentru angajaţi există zile nelucrătoare, există zile în care merg la muncă, dar zile lucrătoare în adevăratul sens al cuvântului nu există. Consider că situaţia asta merită mai multă atenţie din parte parlamentarilor.”

Obiectivul declarat de şomeri este ca, treptat, să aibă parte de 20 de zile lucrătoare pe an, cât să se simtă şi ei utili societăţii. „Ştim că ne va fi greu să ţinem pasul cu cei care propun noi şi noi zile nelucrătoare, dar avem tot timpul din lume să luptăm pentru revendicările noastre”, a spus Nicolae Pierdevară.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Tuesday, 07.06.2011 16:24 Social

National Cinematografic