primar_oraselul_copiilorEdilul Orășelului Copiilor, Laurențiu Dima, a fost reținut în casă pentru 29 de zile sub acuzația de trafic de înghețată și terenuri de joacă. Conform părinților săi, există o înregistrare audio în care primarul Laurențiu acceptă o înghețată cu vanilie de la copilul de afaceri Dorel Stanciu în schimbul unui teren de joacă în zona centrală a Orășelului Copiilor.


Primarul a fost chemat la Palatul Copiilor pentru a fi audiat: dacă vorbește răgușit înseamnă că a mâncat înghețata. În caz contrar, a ascuns-o în frigider.

Dacă va fi găsit vinovat, primarul Laurențiu riscă o pedeapsă pe toată durata vacanței, fără posibilitatea de televizor sau calculator.  Anchetatorii se plâng însă că deja se fac presiuni politice din partea bunicilor, care cer mutarea procesului la țară, știut fiind că edilul are mai multă influență acolo.


În ciuda probelor zdrobitoare, edilul orășelului susține în continuare că este nevinovat și că are numai intenții bune pentru Orășelul Copiilor: „Vreau să fac aici un pasaj modern, care să lege cartierul Mickey Mouse de Căsuța Piraților. Astfel s-ar elimina cozile interminabile la mașinuțe, traficul fiind preluat de Trenulețul vesel.”

Scris de adi | Monday, 27.06.2011 06:23 Social

National Cinematografic