Val de înscrieri la o agenție de ocupare a forței de muncă, după ce a scos pe site un job de chelner și unul de menajeră la o pensiune din Peloponez, Grecia. Peste 500.000 de români și-au depus CV-ul, sperând să plece și ei cu charterul oriunde, dar să nu mai stea închiși în case, sau în orașe cu parcurile închise și cu milițieni pe stradă.plecare_grecia.jpg

”E clar că anul ăsta nu sunt șanse să plec în concediu, așa că un job în Grecia ar rezolva atât problema banilor, cât și problema libertății”, spun cei înscriși.

Potrivit declarațiilor a zeci de mii din cei înscriși pentru joburi, nu i-ar deranja deloc să se înghesuie câteva ore în chartere ca să plece de aici. ”Oricum aveam de gând să plec definitiv din țară cu prima ocazie. Grecia e o țară frumoasă, în timpul liber poți să stai la plajă, să vezi ceva frumos, nu să vezi fețele pocite ale ălora cărora tu le plătești salariile de bugetar, sau pensiile speciale”, spune un român înscris.

Deși nu au mai făcut joburile respective, bărbații spun că de multe ori le-au adus prietenilor berea de la bar, deci știu cum e. Femeile spun că ele fac patul și curățenie în fiecare zi, deci au 20 de ani de experiență ca menajeră, adică CV beton.

”În Grecia s-a născut democrația, mă aștept să fie ceva mai bine decât aici, unde s-au născut hoția și dictatura”, spune Marian, unul din cei înscriși.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de TNR | Tuesday, 14.04.2020 10:17 Social

National Cinematografic