Sunt tot mai tentat să cred că vecinul cu bormaşina e o constantă universală. Pur şi simplu, nu poţi scăpa de el, e acelaşi peste tot. Îl aud şi acum, într-un cămin din Berlin în care locuiesc 12 studenţi, majoritatea fete. Ca să vă descriu exact senzaţia pe care o am, e ca şi cum m-aş fi retras de unul singur într-o cabană părăsită din munţi pentru ca într-o sâmbătă, pe la 9 dimineaţa, să aud brusc pe cineva găurind pereţi în mijlocul pustietăţii.

 

De ce ar da cineva găuri? După cum am spus, aici stau mai mult fete şi lor nu le trebuie găuri, au destule. Pentru cercei, vreau să zic. Iar ceilalţi doi băieţi care locuiesc în clădirea asta par total afoni în materie de instrumente de uz casnic. Unul e tot român, dar pare genul care a plecat din ţară special din cauza bormaşinilor, ca să scape de zgomotul lor. Celălalt e un armean pe care îl cheamă Varujan, când mă îmbăt îmi place să-l acuz că a administrat defectuos finanţele ţării. Nici el nu e genul care să dea găuri, nu s-ar pricepe la aşa ceva. După cum ştim, singurul armean competent e medicul care l-a operat pe Băsescu.

Uneori, când zgomotul nesuferit al bormaşinii mă scoate din sărite, îmi doresc să trăiesc într-o clădire fără pereţi, ca să-l văd cu ochii mei pe ăla care dă găuri.

Scris de Dan | Wednesday, 02.12.2009 08:18 Social

National Cinematografic