descoperire_unica_folosintaDupă două decenii de studii, un colectiv de oameni de ştiinţă de la Universitatea din California a ieşit azi din laborator pentru a anunţa o descoperire extraordinară. Potrivit savanţilor americani, unele dintre obiectele de uz curent care poartă indicaţia „de unică folosinţă” pot fi, de fapt, folosite de mai multe ori. Această descoperire, spun oamenii de ştiinţă, răstoarnă toate cunoştinţele noastre despre viaţa de zi cu zi.

„Am testat diverse produse de unică folosinţă”, spun cercetătorii americani, „şi am obţinut rezultate extrem de diferite. Paharele şi tacâmurile, de pildă, ne-au confirmat ipoteza că aceste obiecte pot fi folosite de mai multe ori. Spre marea noastră suprindere, am constatat că am putut bea fără probleme şi a doua oară dintr-un pahar de plastic de unică folosinţă – atenţie, cu condiţia să nu fie crăpat! În schimb, testele făcute pe scutece şi pe hârtia igenică s-au încheiat constant cu eşecuri.”

Ideea, spun cercetătorii, le-a venit după ce au aflat că în tradiţia populară PET-urile de plastic de unică folosinţă sunt deseori utilizate a doua şi chiar a treia oară. Ei spun că speră chiar la un Nobel, dat fiind caracterul revoluţionar al descoperirii. Următorul lor proiect de cercetare va fi unul asemănător: mai precis, vor testa dacă produsele improprii pentru consumul uman pot fi totuşi consumate, primele teste urmând a fi făcute pe plutoniu şi pe parizerul ţărănesc.
Scris de Radu | Wednesday, 02.11.2011 13:32 Social

National Cinematografic