coada_la_painePensionarul Vasile P. din Galaţi (72 de ani) este cunoscut pentru excentricităţile sale – vecinii spun că prin 2007 a întârziat o zi cu plata întreţinerii şi că deseori se întâmplă să nu se răstească la copiii care se joacă la altă scară decât a lor. Miercurea trecută Vasile a realizat însă o performanţă unică: nu a ieşit după pâine cât a fost ziua de lungă. Este un record până acum neatins de vreo persoană de vârsta a treia din România, deşi prin 2002 se pare că un pensionar din Cluj a rezistat 18 ore fără a ieşi după pâine proaspătă.

„Ideea mi-a venit de dimineaţă”, spune Vasile, „când mi-am dat seama că mai am oricum pâine de ieri şi pot să îmi prăjesc, plus că nici nu prea îmi era foame. Până după-amiază a fost uşor, după aceea însă am început să intru în sevraj, zgâriam uşa, mă cuprinsese febra pâinii. Ca să nu mă mai gândesc la asta, am stat şi am citit chitanţele de la întreţinere tot restul zilei.”

Excentrica performanţă a lui Vasile nu e privită cu ochi buni de toată lumea. Oficialii de la Casa de Pensii Galaţi spun că excentricităţile bărbatului i-au pus pe gânduri şi că vor să-i reexamineze dosarul de pensionare, deoarece comportamentul său bizar le-a dat de bănuit că ar fi mai degrabă vorba de un tânăr. Vasile spune însă că nu-şi face griji din cauza asta şi că luna viitoare vrea să realizeze o nouă performanţă în premieră: în loc să ia pâine de la chioşc, să-şi cumpere o pâine feliată de la supermarket.
Scris de Radu | Friday, 18.11.2011 11:53 Social

National Cinematografic