gramezi_de_frigCăderile abundente de frig din ultimile zile au dus la formarea unor adevăraţi nămeţi pe marginea şoselelor. Primarul Sorin Oprescu consideră că a făcut tot ce era de competenţa sa pentru a curăţa Bucureştiul de frig, însă e nevoie ca şi oamenii să facă ceva:

„Băi, stau toţi cu mâinile în sân şi să aşteaptă primăria să le ia frigul de la uşă”, spune primarul. „Noi abia facem faţă cu desfrigurarea arterelor principale. Noaptea trecută am cărat la Glina peste 150 de basculante de frig, numai din sectorul 3. Degeaba, că până de dimineaţă era la fel de frig pe carosabil, parcă nici nu luasem din el. Noi am împrăştiat nisip cald şi material antiîngheţant, dar degeaba. Frigul, dacă a apucat să se depună, n-ai ce să-i mai faci. Stratul se tasează, se lipeşte de asfalt şi gata!”


Deşi riscă amenzi usturătoare, locuitorii capitalei nu vor nici în ruptul capului să pună mâna pe o lopată ca să dea la o parte frigul din faţa blocului. Cum ies din casă intră în frig până la genunchi, dar toţi aşteaptă ca primăria să trimită în ajutor utilaje de desfrigurare.


Singurii care se bucură de căderile abundente de frig sunt copiii, care au început să-şi construiască cazemate în grămezile de frig de la marginea dumului. Le place să arunce cu bulgări de frig în bătrâni şi în autobuze. Un alt joc de-al copiilor, al băieţilor în special, este frecatul fetelor cu frig pe faţă: fiindcă ele ţipă, ceea ce înseamnă că le place şi lor.

Scris de adi | Tuesday, 22.11.2011 17:57 Social

National Cinematografic