Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a fost nevoit ieri să-şi întrerupă tradiţionalele bancuri cu evrei, pe care le citeşte la televiziunea naţională la fiecare sfârşit de an, după ce locuitorii Teheranului au ieşit în stradă.


S-au înregistrat ciocniri violente între protestatari şi forţele de ordine, care au fost repede depăşite (regulamentar) de situaţie. La un moment dat, de disperare, poliţiştii au încercat chiar o diversiune. Un scutier a început să strige „Protestatarii sunt cu noi”, dar mulţimea l-a călcat repede în picioare, pentru că, de fapt, îi ieşise pe gură “Brotezdadarii zunt gunoi”.

La televiziune, preşedintele Ahmadinejad tocmai se pregătea să treacă la al treilea banc cu evrei când a fost anunţat de tulburările din stradă.

“Voi îl ştiţi, mă, pe ăla cu Îţic şi Ştrul care trimiteau rachete sol-sol în Cisiordania?” s-a adresat Ahmadinejad operatorilor din studio. “Prietene, n-ai auzit de Cisiordania? Da’ voi pe ce lume trăiţi? Staţi aşa, că am primit un sms de la securişti.”

După ce a citit sms-ul, despre care Ahmadinejad a precizat că e de la un oarecare Ciutacu, preşedintele iranian şi-a scos lavaliera şi a ieşit în grabă din studio. O oră mai târziu, un elicopter care îl avea la bord pe Ahmadinejad decola de pe clădirea televiziunii.

National Cinematografic