pensionar_inconstient_geam_deschisScenă rară într-un bloc de garsoniere din Botoşani: un pensionar, aflat cel mai probabil sub influenţa băuturilor alcoolice, a băgat spaima în vecinii lui după ce a deschis larg geamul garsonierei. “Avem un sinucigaş în bloc, a deschis geamul ca să moară de frig”, a sunat apelul disperat al vecinilor dat la 112.

De pe urma gestului necugetat al pensionarului suferă acum toţi locatarii blocului. “Eu am perete comun cu el, deci frigul ajunge foarte uşor în garsoniera mea. Iar de la mine, la vecinul meu, şi tot aşa. O să murim cu toţii de frig, caloriferele nu fac faţă”, spune o pensionară disperată. “Am stat două luni cu geamurile închise ca să încălzim garsoniera, iar acum toată căldura s-a dus într-o secundă”, a completat-o soţul ei.

“L-am zărit de pe balcon apropiindu-se de geam, dar nici prin cap nu mi-a trecut că vrea să deschidă geamul. Abia când am văzut că apucă mânerul geamului am realizat ce are de gând. Efectiv am îngheţat de spaimă, n-am mai apucat să schiţez nici un gest”, a relatat incidentul un cetăţean din blocul de vizavi.

Pensionarul care a deschis geamul are însă o cu totul altă variantă: “Cei care mă fac inconştient sunt paranoici. În ciuda aparenţelor, în garsoniera mea e mult mai frig decât afară. Eu am deschis geamul să mă încălzesc, nu ca să mor de frig, cum au crezut vecinii”, s-a apărat acesta.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Friday, 09.12.2011 15:08 Social

National Cinematografic