caracalean_blocat_intr-un_sens_giratoriuCătălin B., un caracalean de 36 de ani, este blocat de mai bine de 8 ore într-un sens giratoriu din oraş. Cel mai probabil, caracaleanul intenţiona să facă stânga, însă din cauza că sensul giratoriu este în formă de cerc, manevra dorită de acesta este practic imposibilă. 

“Avem de-a face fie cu un şofer începător, fie cu unul care nu cunoaşte zona, pentru că altfel nu se explică de ce s-a aventurat în sensul giratoriu. În trei luni de când ne-am trezit cu el în oraş n-am avut nici un incident, absolut nimeni nu a intrat în sensul giratoriu”, a explicat unul din poliţiştii aflaţi la faţa locului.

Curioşii adunaţi în zonă asistă neputincioşi la drama şoferului blocat în intersecţie. “E nevoie de un miracol ca să scape din sensul giratoriu. Mă rog la Dumnezeu să-i dea gândul cel bun şi să reuşească să scape cu bine”, spune un caracalean îngrijorat. Cetăţenii arată cu degetul spre autorităţi, pe care le acuză că au construit sensul giratoriu fără să consulte în prealabil populaţia.

Între timp, un alt cetăţean a rămas blocat în sensul giratoriu, după ce a încercat să-l dirijeze pe Cătălin afară din sensul giratoriu. “Nu avem ce face, decât să aşteptăm să-şi termine amândoi benzina, după care să tractăm maşinile în afara sensului giratoriu”, au explicat poliţiştii.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Calin | Wednesday, 14.12.2011 15:28 Social

National Cinematografic