Evenimentul (regional al Moldovei): Angajatorii băcăuani caută doar şomeri cu experienţă
"Firmele din judeţ şi-au prezentat oferta de locuri de muncă disponibile la început de an. Cei peste 20.000 de băcăuani aflaţi în căutarea unei slujbe au la dispoziţie numai 294 de posturi."

Ca peste tot în Moldova, şi în Bacău salariile sînt atît de mici încît cel mai bine cîştigă şomerii. Deci e ceva firesc să se ceară experienţă solidă pentru cei ce vor să ocupe cel mai bine plătit loc de muncă din Moldova.

 

Curierul zilei (Argeş): Pădurar bătut măr de trei rudari prinşi la furat de lemne

"Un pădurar de 31 de ani, din comuna Stoeneşti, a ajuns la Spitalul Municipal din Cîmpulung cu o mînă ruptă şi contuzii pe tot corpul, după ce a fost bătut măr de trei rudari pe care i-a prins la furat de lemne, într-o pădure de pe raza localităţii."

Din informaţiile noastre, rudarii l-au bătut pe pădurar pentru că l-au acuzat de nepotism (se pare că pădurarul era frate cu codrul). În urma loviturilor primite, pădurarul a adormit buştean, de puteai să tai lemne pe el.

 

stiri.botosani.ro: Doi copii au terminat urătura la spital, în comă alcoolică!

"Doi copii, unul de 10 ani si celalalt de 14 ani, au ajuns la spital in coma alcoolica!"

Din cauza crizei, se pare că botoşenenii le dau copiilor care vin la urat doar băutură, pentru că mîncare nu au.

Obiectiv de Vaslui: Poliţia Comunitară recidivează

"La numai două zile după ce am surprins o maşină a Poliţiei Comunitare parcată în staţia de autobuz, ieri, am observat-o într-un alt loc nepermis: în faţa sediului Romtelecom. Din ea au coborât şoferul şi Vasile Rădoi, şeful instituţiei."
Ziarul vasluian are probabil cel mai bun departament de investigaţii din ţară. Dar asta doar pentru că şoferul de pe maşina poliţiei comunitare mai are un job, paparazzi pentru Obiectiv de Vaslui.

Adevarul de Botoşani
: Liceeni merg în vizită la penitenciar
"Elevii de la Grupul Şcolar  Industrial «Elie Radu» vor merge luna viitoare la puşcărie. Acţiunea face parte din proiectul «O zi în închisoare»."

Intrarea în penitenciar s-a făcut pe bază de medie. Cei care n-au fost lăsaţi să intre, au scandat “Vom muri şi vom fi liberi”.

 

Adevărul de Suceava: Revendică în instanţă postul de şef al statului

"Suceveanul Cornel Cernoschi cere să-i fie cedat locul lui Traian Băsescu, motivând că-i reprezintă pe românii care nu votează. Bărbatul a mai solicitat în urmă cu doi ani şi postul de guvernator al Moldovei, susţinând că este nepotul lui Ştefan cel Mare."
Cum nici un alt prostănac, mult mai celebru decît el, nu a reuşit să îi ia mandatul lui Băsescu, bănuim că nici suceveanul nu va obţine ceea ce-şi doreşte.

Crişana (Bihor): Fotbalişti nigerieni, reţinuţi în Borş
"Doi cetăţeni nigerieni au fost reţinuţi de poliţistii de frontieră bihoreni, după ce au încercat să ajungă ilegal în Ungaria."

Nigerienii au declarat că nu vor să se mai întoarcă în Africa pentru că le e frică de piraţii somalezi.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de TNR | Saturday, 09.01.2010 15:49 Social

National Cinematografic