Apple_va_cere_de_la_internauti_1_dolar_pentru_fiecare_citat_din_Steve_JobsApple introduce un nou serviciu pentru fanii reţelei sociale Facebook! După ce au descoperit că aproximativ 40% din postările de aici conţin citate din Steve Jobs, directorii companiei din Cupertino au lansat iQuote. Este vorba de un serviciu prin care utilizatorii Facebook vor plăti un dolar pentru fiecare citat din Jobs pe care-l utilizează. În schimb, ei îşi vor putea afişa în profil numărul de citate cumpărate şi chiar să se întreacă cu prietenii care e mai cool şi a dat mai multe citate pe wall.

“Ne pare rău că nu ne-am gândit mai demult la acest serviciu care practic onorează, în schimbul unei mici sume de bani, memoria lui Steve Jobs”, spun cei de la Apple. “Citatele sunt practic cea mai importantă creaţie a regretatului nostru fondator, nu iPad sau iPhone, iar cei care postează citate din S. J. arată prin acest gest că sunt extrem de inteligenţi, deci sigur vor fi dispuşi să plătească pentru ca toată lumea să ştie asta.”

Întrebaţi cum va funcţiona iQuote, dat fiind că multe din frazele atribuite lui Jobs aparţin de fapt altor autori - în general Octavian Paler - cei de la Apple spun că vor încasa un dolar indiferent de provenienţa citatului. “Vom lua bani oricum, deoarece dacă era ceva cât de inteligent suntem siguri că ar fi fost spus şi de Steve Jobs odată şi odată. În plus, din moment ce s-a folosit numele său, e normal să se plătească”.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Radu | Friday, 02.03.2012 13:42 Social

National Cinematografic