moastele_iepurasului_de_pastiLa insistențele Patriarhului Daniel, racla cu moaștele Sfântului Iepuraș de Paști a fost adusă pentru prima dată în România. Începând de vineri, toţi credincioșii ortodocși care au drum pe la Patriarhie se vor putea închina la moaștele Sf. Iepuraș de Paști, protectorul ouălor colorate ascunse în iarbă.


Aducerea moaștelor Sf. Iepuraș de Paști în România este rezultatul a trei luni de negocieri între Patriarhia Română și călugării de la Muntele Athos, însă Patriarhul Daniel este de părere că a meritat efortul: „Iepurașul de Paști aduce speranța în sufletele tuturor oamenilor care cred în El. Credincioșii uită foarte ușor care este adevărata semnificație a Paștelui. Fără sacrificiul Iepurașului Sfânt, sărbătoarea Paștelui așa cum o știm noi astăzi nu ar fi existat deloc. Sau ar fi existat, dar n-ar mai fi avut niciun farmec, lipsindu-i ouăle colorate.”
Viaţa Sfântului Iepuraş de Paşti a fost una scurtă, care s-a terminat prost. El a fost tare prigonit de către romani, care îl necăjeau mereu făcând aluzii la aspectul său ridicol. Ulterior, el a fost prins, jupuit şi aruncat în groapa cu lei flâmânzi. Evident, moaştele au fost adunate mai târziu.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă relicve sfinte în ţară şi în anii care urmează: „Le promit credincioșilor că, dacă se vor călca în picioare şi la anul pe Dealul Mitropoliei, vor avea o surpriză foarte plăcută.  Suntem deja în negocieri cu Vaticanul şi încercăm să aducem în ţară o altă relicvă importantă a creştinismului, Blana de la Torino, despre care se spune că este chiar blana care a acoperit trupul iepuraşului înainte să fie aruncat la groapa cu lei.”

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de adi | Wednesday, 11.04.2012 12:07 Social

National Cinematografic