Cine crede că acesta este un text despre o ştire inventată şi despre nişte ziarişti proşti, au dreptate doar pe jumătate. Ştirea nu e inventată.
S-a lansat www.ziuaveche.ro. Cotidianul “Ziua” anunţase la începutul anului că trece pe online o vreme. Într-o săptămînă a trecut şi vremea aia, motiv pentru care s-a strămutat direct la cele sfinte. Noapte bună “Ziua”, oriunde te-ai afla!
Însă cei care lucrau la “Ziua” (permanent, nu cu ziua) s-au gîndit să facă un alt proiect. Şi-aici începe nebunia. Orice om normal consideră că “Ziua” s-a închis pentru că nu vindea (între noi fie vorba, mai era şi foarte, foarte prost!).

Apoi, ziua.ro, a clacat, evident, din aceleaşi motive. Atunci, mă gîndesc, de ce să pui numele noului proiect Ziua Veche? Este evident că acest proiect are şanse de supravieţuire cam cît ar fi avut spermatozoidul Vanghelie în faţa spermatozoidului Einstein.

Şi o altă nelămurire, foarte dragă mie! Mă mir cum o afacere de presă care a mers din prost în mai prost nu i-a atras atenţia şi nu l-a excitat investiţional pe domnul Patriciu, mai ales că în acest moment, pe calea asta, a inovaţiilor fără noimă, „Adevărul” pare că nu mai vine cu nimic nou. Plus că în câţiva ani putea lansa pe piaţă un nou produs inspirat din "Ziua veche", Zilemateca.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Mihai | Wednesday, 27.01.2010 13:19 Social

National Cinematografic