coada-la-carciuma-din-rahova În urma deschiderii de secţii speciale pe litoral şi la munte, un bar de zi din sectorul 5 a rămas singurul local din ţară aflat la mai mult de 500 metri de o secţie de votare, şi a putut astfel să vândă băuturi alcoolice. Acesta a servit ieri câteva milioane de clienţi, ajungând să importe vodcă din Republica Moldova pentru a potoli setea mulţimii.

Revista Forbes a publicat în regim de urgenţă, ieri după-amiază, un nou top al miliardarilor lumii, incluzându-l la poziţia 60 pe Nicu Julă, principalul acţionar al stabilimentului. Până la închiderea urnelor, acesta a continuat să urce în clasament, depăşindu-l în jurul orei 20 pe Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.

Potrivit BEC, peste 53% dintre cetăţenii României au fost văzuţi la terasa localului, unii dintre ei parcurgând sute de kilometri pentru a petrece o după-amiază în “zona liberă”. "Nu am mai văzut aşa ceva de la Vanghelion încoace", a declarat proaspătul miliardar al cartierului Rahova.
beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de TNR | Monday, 30.07.2012 21:27 Social

National Cinematografic