România este, din nou, implicată în problemele Turciei, chiar fără voia ei. Măsurile luate de președintele Erdogan, de demiteri ale polițiștilor și maziliri ale diverselor pașe locale a lăsat o gaură serioasă în administrarea statului. 

razboisiriaturcia2.jpg

România este astfel obligată să respecte prevederile tratatului de vasalitate încheiat imediat după războiul de independență și să trimită la Înalta Poartă 8000 de tineri în putere, de spiță bărbătească, care să fie transformați în ieniceri și spahii. O cotă mult mai mică a primit Bulgaria, care trebuie să trimită și ea 2500 de tineri. 

Conform procedurii milenare, cei mai bin dintre ei ieniceri ar putea ajunge apropiați ai divanului și ai preșdintelui. Dacă unul dintre ei va câștiga încrederea lui Erdogan, acesta ar putea să-l trimită domn în România, la Târgoviște sau chiar la București. 

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Eftimie | Tuesday, 19.07.2016 10:52 Social

National Cinematografic