muzeul_din_caracalCaracalenii sunt în stare de şoc, după ce mai mulţi necunoscuţi au pătruns în Muzeul de Artă Modernă din localitate şi au furat cel mai de valoare obiect, carpeta originală cu Răpirea din serai. Deşi n-au nici o pistă, poliţiştii caracaleni sunt siguri că autorii jafului sunt cetăţeni olandezi, care s-au răzbunat astfel pentru tablourile furate de trei români din Muzeul Kunsthal din Rotterdam.

Mai mult, hoţii nu s-a mulţumit doar cu carpeta. Aceştia au furat şi mileul şi peştişorul de pe televizorul portarului, dar şi câteva din cele cele mai valoroase exponate ale colecţiei de surprize Turbo cu maşini. “Lipsesc surprizele cu numărul 1, Opel Ascona CD, şi numărul 68, Lamborghini Countach S”, a declarat, cu lacrimi în ochi, directorul muzeului.

De la simpli cetăţeni până la oameni de cultură, caracalenii susţin că identitatea culturală a oraşului lor nu va mai fi la fel dacă nu se recuperează carpeta cu Răpirea din serai. “Era o plăcere să vii în muzeu şi să admiri geniul artistic în stare pură, prins cu cuie de peretele muzeului”, a declarat un mare iubitor de artă caracalean.
Scris de Calin | Friday, 25.01.2013 16:47 Social

National Cinematografic