menci_margarinaMilioane de români consumă margarină în fiecare zi, însă puţini o fac corect, afirmă cunoscutul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi. Potrivit acestuia, obiceiul de a scoate margarina din cutie ne văduveşte de numeroase substanţe nutritive, cutia fiind de fapt cea mai hrănitoare parte a popularului surogat de unt.

“Când cumpără o margarină, primul lucru pe care îl face de regulă o gospodină e să o scoată din cutie. Ceea ce nu ştie însă consumatorul de rând e că plasticul din care este alcătuită această ‘coajă’ a margarinei este mult mai bogat în vitamine şi minerale decât conţinutul său. Dacă nu ne place consistenţa cutiei, o putem folosi la gătit. Când se topeşte, devine un înlocuitor excelent de mozzarella, un ingredient esenţial în bucătăria mediteraneană.”

Dr. Menci a mai ţinut să sublinieze că, dacă este consumată cu tot cu cutie, margarina este superioară untului din toate punctele de vedere. “Deşi e identic cu margarina, untul de pe piaţă se vinde, în general, ambalat în hârtie; aceasta nu conţine nici pe departe atâţia nutrienţi câţi găsim într-o cutie proaspătă, ca la mama acasă.”
Scris de Vasile | Monday, 04.02.2013 19:43 Social

National Cinematografic