parascheva_4mainiCele mai recente descoperiri de moaşte au ridicat la 18 numărul de mâini atribuite sfintei Parascheva, arată un comunicat recent al Patriarhiei. În acelaşi timp, potrivit capilor bisericii, milioane de creştini se roagă zi de zi la icoane neactualizate, care îi arată pe majoritatea sfinţilor cu 2 mâini, 2 picioare şi un singur cap, supoziţie desfiinţată demult de dovezile materiale.

“41 de biserici deţin fiecare câte un deget al sfântului Nectarie”, a exemplificat Patriarhul Daniel, “dar intraţi în orice lăcaş din ţară şi o să-l vedeţi pe cuvios zugrăvit cu câte zece la fiecare mână, ca un om de rând. E clar că icoanele trebuie actualizate cât mai repede, oricât ar costa. Atâta ar mai lipsi, să înceapă lumea să creadă că moaştele noastre sunt false!”

“Ştim că ţara e săracă, unii spun că nici măcar nu ar avea suficiente şcoli şi spitale, dar gândiţi-vă ce o să fie când are să ne întâmpine Sf. Petru, cu cele şapte picioare ale lui, la porţile raiului: aha, voi sunteţi ăia care m-aţi mutilat în picturile voastre!”, a ameninţat liderul BOR.
beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!


National Cinematografic