ghici_chifteleOdată cu relansarea celui mai apreciat produs din meniul său, IKEA îşi provoacă fanii la ediţia a doua a binecunoscutului concurs “Chifteaua cu surprize”! Potrivit companiei suedeze, un număr de premii consistente îi aşteaptă pe clienţii care reuşesc să ghicească din ce sunt preparate de data aceasta renumitele chiftele.

“Ca de obicei, cine cumpără o porţie de chiftele va primi un bileţel unde va nota ce crede că am pus în ele”, a declarat proprietarul lanţului suedez, Decebnår Popsson. “Vor primi noptiere, veioze şi alte minunate produse IKEA primii zece consumatori care nimeresc răspunsul. Ultima oară a fost uşor, mai ales după ce s-au dat indicii în presa britanică, dar de data asta n-o să ghiciţi cu una, cu două. Majoritatea oamenilor nici nu au auzit de animalul respectiv! Sau planta! Sau persoana!”

Până în momentul de faţă, niciun client nu a reuşit să ghicească ingredientul secret al noilor chiftele, existând însă zvonuri potrivit cărora acesta nici măcar nu ar proveni de pe planeta noastră, putând fi ghicit cu succes doar de către specialiştii în astrofizică.
Scris de Vasile | Thursday, 04.04.2013 08:11 Social

National Cinematografic