Nemulţumit că pe seama lui au fost puse sute de morţi şi consistente pagube materiale, cutremurul de 8.8 grade din Chile a cerut un drept la replică pe TimesNewRoman.ro. Seismul susţine că toate articolele apărute presa internaţională sunt nişte calomnii.

“Ziariştii ahtiaţi după senzaţional repetă nişte clişee, pun mereu aceeaşi placă tectonică”, a scris cutremurul în replica de-a dreptul zguduitoare trimisă pe adresa redacţiei noastre.“E a nu ştiu câta oară aud povestea cu seismul devastator, nu se mai poate aşa ceva. Articolele astea fac mai mult rău decât bine.”

Cutremurul din Chile mai este nemulţumit şi de faptul ca unii seismologi, mai mult sau mai puţin nebuni, îl consideră previzibil.

“Am văzut la OTV nişte domni aflaţi la o vârstă respectabilă, cu părul alb zbuirlit pe cap şi urme de perfuzii pe antebraţ, care susţin că se aşteptau la aşa ceva din partea mea. Chipurile, eram un seism previzibil. Şi nu îmi subminează individualitatea doar considerându-mă uşor de ghicit. Ei mai spun şi că un cutremur similar, deci unul care arată fix ca mine, care e la fel de puternic, o să lovească în viitorul apropiat zona Vrancea. Cu alte cuvinte, nu numai că am un dublu identic pe lumea asta, dar mai e şi moldovean.”

Seismul din Chile a spus că nu se va opri aici. Dacă replicile lui nu vor fi luate în seamă, el e hotărât să meargă până în pânzele albe, eventual să facă nişte dezvăluiri cutremurătoare pe OTV.


Scris de Dan | Sunday, 28.02.2010 18:33 Social

National Cinematografic