bugetari_solitaire_acasaDacă, până nu de mult, funcţionarii statului obişnuiau să îşi petreacă timpul liber relaxându-se după o zi grea de muncă, nevoia de a-şi rotunji veniturile i-a convins pe mulţi dintre ei să lucreze peste program! Experţii Microsoft spun că, doar anul acesta, peste o sută de mii de angajaţi la stat şi-au instalat jocul Solitaire şi pe calculatoarele personale.

“Capitalismul te învaţă să fii productiv, să nu pierzi timpul cu telenovele”, declară Florica Acrişor, funcţionar la Taxe şi impozite. “De aceea mi-am pus şi eu Solitaire pe calculator. Nu-mi mai trebuie decât un dozator de apă plată lângă care să pot bârfi cu pisica, şi atunci am să pot lucra peste program ori de câte ori va fi nevoie.”

“Mi se pare onorabil ceea ce fac angajaţii noştri”, a declarat unul dintre superiorii Floricăi. “Dacă mă gândesc mai bine, acum că îşi permit propriile lor calculatoare cu Solitaire, angajaţii noştri ar putea munci exclusiv la domiciliu. Ar fi mult mai comod pentru ei, iar coada de la ghişeu s-ar mişca oricum exact la fel.”
Scris de Vasile | Saturday, 20.04.2013 10:29 Social

National Cinematografic