primul_gratar_subacvaticRenumită în întreaga lume pentru abilitatea de a face grătar în cele mai dure condiţii imaginabile, breasla cocalarilor ridică ştacheta din nou! După ani de antrenament pe terasa blocului, în păduri şi pe platouri alpine, o echipă de cocalari din Bucureşti a reuşit să prepare, în largul Mării Negre, primii mici subacvatici din istorie.

“Mersul la pădure pe fundul mării nu-i pentru oricine: trebuie să fii specialist de specialist”, a declarat Robert Acrişor, coordonatorul grătarului. “Eu unul sunt cocalar de peste 25 de ani şi tot m-am simţit copleşit. Ca să poţi asculta manele la 50 de metri adâncime îţi trebuie un casetofon special, să nu mai vorbim de cât de greu e să conduci până acolo o Dacie tunată fără să te împotmoleşti în alge. Grătarul în sine a fost partea cea mai uşoară.”

Proaspăt întorşi din expediţie, cocalarii temerari intenţionează să împingă şi mai departe limitele grătarului: “Pentru 1 mai am pus ochii deja pe acoperişul Staţiei Spaţiale Internaţionale, urmând să utilizăm şlapi şi maiouri cu plasă concepute în colaborare cu NASA”, a dezvăluit un membru al echipei.
Scris de Vasile | Tuesday, 23.04.2013 17:46 Social

National Cinematografic