mieji_de_seminteUna dintre afacerile care merg în perioada aceasta este cea cu mieji de seminţe bio. Un om de afaceri din România, Ionel Caragea, din judeţul Vaslui a lansat pe piaţă miejii de seminţe bio. Are propria plantaţie de floarea soarelui şi a angajat 30 de femei în vîrstă din comuna vasluiană Jitariţa care să le decojească.

Sînt femei pensionare, care au lucrat toată viaţa la CAP şi care au spart miliarde de seminţe la viaţa lor. Femeile au o dexteritate ieşită din comun fiind de o productivitate rar întîlnită. Multe dintre ele nu ai au decît doi dinţi în gură, însă nu au nevoie de mai mult ca să spargă seminţele pe bandă rulantă.

Ionel Caragea (patron): „Totul aici este bio, de la pămînt, care e îngrăşat cu balegă bio, pînă la aceste bătrîne care sparg seminţele şi scuipă miezul, ţărănci sadea, crescute la curte, pe pămînt, nu în baterii. Ideea afacerii mi-a venit într-o zi cînd le-am văzut pe aceste bătrâne stând la poartă şi spărgînd seminţe. Scuipau în stînga şi în dreapta de mama focului.”

Ţaţa Floarea (75 de ani, lider sindical al sărgătorilor de seminţe): „Eu sparg seminţe din anii ’50, dar nu credeam să ajung la un moment dat să trăiesc din asta. Avem o normă pe zi, zic eu uşor de făcut. Sînt şi femei trecute de 80 de ani care cu greu îşi mai fac norma. Din cînd în cînd şi-o mai iau pe coajă, dar asta e, lucrăm la patron acum.”

Din ce am aflat de la femeile care lucrează la fermă, domnul Caragea este un om extraordinar care nici măcar cu o floare de soarelui nu le atinge. Multe dintre ele sînt femei care nu au nici patru clase, dar de mult bun simţ: „Nu le duce pe ele mult dovleacul, dar sînt nişte femei excepţionale”, spune despre ele domnul Caragea.
Scris de TNR | Thursday, 04.03.2010 21:00 Social

National Cinematografic